„Gălăţenii s-au arătat foarte interesaţi că cineva le aşteaptă propunerile, unii ne-au căutat şi prin telefon, cum a fost un locuitor din Ţiglina III, care a vrut reamenajarea unui parc. Dezamăgirea este că nu avem încă o poveste de succes, pentru că nu am reuşit să parcurgem de fiecare dată paşii următori ai programului, adică să înaintăm soluţii spre autorităţile locale, poate şi din lipsa de propuneri pertinente de rezolvare a chestiunilor în cauză”, ne-a declarat Radu Oprea, de la Centrul de Dezvoltare Smart, care, de şase luni, implementează programul la Galaţi, dar şi în Olt.
Instrument pentru autorităţiProgramul www.politicpublice.ro poate deveni un instrument util şi pentru autorităţile locale, dacă doresc să testeze pulsul cetăţenilor referitor la o chestiune anume. De exemplu, propunerile făcute de gălăţeni vizavi de traficul în oraş i-ar putea ajuta pe edili să ia decizia cea mai bună referitor la închiderea sau nu a Falezei superioare.
Centrul de Dezvoltare Smart, care gestionează programul „Politici Publice” le-a ales pe cele mai bune care (care ar trebui să îi împace şi pe şoferi, dar şi pe pietoni şi pe biciclişti) şi le-a trimis Primăriei Galaţi.
Una prevede realizarea unei piste de biciclişti şi roleri, respectiv de jogging, care să fie separată de banda auto printr-o linie de pietriş sau de spaţiu verde. Cealaltă soluţie e ceva mai costisitoare: şosea, pistă de biciclişti şi trotuar, amenajate în trepte, ca să fie delimitate mai bine.
Patru probleme proaspeteUltimele probleme identificate de siteul
www.politicipublice.ro, la care gălăţenii sunt invitaţi să vină cu soluţii pertinente sunt următoarele.
1. Parcul CFR – Ce ar trebui să se întâmple cu această zonă de agrement? O soluţie: o bază de agrement în zonă, ar fi unică în oraş.
2. Primăria Galaţi - Ce serviciu ar trebui eficientizat sau nou înfiinţat în cadrul ei? O propunere: extinderea programului cu publicul la Direcţia pentru Urbanism.
3. Maşinile vechi, abandonate – Unde încurcă circulaţia şi ce ar trebui să se întâmple cu ele?
4. Treceri de pietoni, semafoare, sensuri giratorii – Care zone din Galaţi ar trebui marcate? O propunere deja postată: în zona Viaductului.
Explicaţie foto: O soluţie de amenajare a Falezei superioare