PNDR

PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ - PNDR

PNDR 2014-2020 conține măsuri ce vizează dezvoltarea rurală în România, ţinând seama atât de realităţile socio-economice ale ţării noastre şi implicit ale spațiului rural, cât şi de Politica Agricolă Comună (PAC 2020).

PNDR 2014-2020 contribuie la consolidarea dezvoltării pe termen mediu şi lung a sectorului agricol şi a mediului rural, începută odată cu aderarea României la Uniunea Europeană şi susţinută prin PNDR 2007-2013.

Obiectivele principale ale Programului Național de Dezvoltare Rurală se referă la:

  • Creșterea competitivității agriculturii;
  • Gestionarea durabilă a resurselor naturale și schimbările climatice;
  • Dezvoltarea rurală echilibrată, reducând decalajele economice și sociale dintre diverse zone ale țării;
  • Investiții necesare îmbunătățirii performanțelor economice și de mediu ale exploatațiilor agricole.

Principalele priorități de dezvoltare rurală pentru perioada de programare 2014-2020:

  • Modernizarea și creșterea viabilității exploatațiilor agricole prin consolidarea acestora, deschiderea către piață și procesarea produselor agricole;
  • Încurajarea întineririi generațiilor de agricultori prin sprijinirea instalării tinerilor fermieri;
  • Dezvoltarea infrastructurii rurale de bază ca precondiție pentru atragerea investițiilor în zonele rurale și crearea de noi locuri de muncă și implicit la dezvoltarea spațiului rural;
  • Încurajarea diversificării economiei rurale prin promovarea creării și dezoltării IMM-urilor în sectoarele nonagricole din mediul rural;
  • Încurajarea dezvoltării locale plasate în responsabilitatea comunității prin intermediul abordării LEADER. Competența transversală a LEADER îmbunătățește competitivitatea, calitatea vieții și diversificarea economiei rurale, precum și combaterea sărăciei și excluderii sociale;
  • Promovarea sectorului pomicol, ca sector cu nevoi specifice, prin intermediul unui subprogram dedicat.

În activitatea noastră de consultanţă, ne axăm pe următoarele măsuri de finanțare ale PNDR:
[fiecare link are trimitere la fișa de prezentare corespunzătoare]

  • Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică PNDR_M 7_SM 7.2
  • Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural PNDR_M 7_SM 7.6
  • Împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite PNDR_M 8_SM 8.1
  • Sprijin pregătitor PNDR_M 19_SM 19.1
  • Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală PNDR_M 19_SM 19.2
  • Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupului de Acțiune Locală PNDR_M 19_SM 19.3
  • Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare PNDR_M 19_SM 19.4

Pentru mai multe informații poți trimite un mesaj aici

Email 
Mesaj 
Please enter the following shpy Help us prevent SPAM!
    

Asociatia Centrul de Dezvoltare SMART

cursuri de calificare - proiecte - consultanta fonduri
Cursuri de calificare. Investim in mod activ in sprijinirea comunitatii ca sa dezvoltam afaceri și oameni de succes. Este posibil, firesc pentru o societate care se respecta si, cel mai important, SMART.

detalii articol

 

PROGRAMUL DE FINANTARE STARTUP NATION

detalii despre forma in care programul StartUp Nation arata in acest moment

 

Curs autorizat CNFPA Manager de Proiect

Cursuri de calificare - Consultanta fonduri europene

Prezentare curs: Programul de formare profesionala Manager de Proiect se bazeaza in principal pe etapele realizarii unui proiect tip cerere de finantare, imbinand interactiv partea teoretica cu cea practica.

detalii articol

Centrul de Dezvoltare Smart

Consultanta fonduri nerambursabile | Proiecte | Cursuri

Telefon: +4 0336 101177
Fax: 
+4 0336 818613
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 
 Bucharest, Romania - 1, Blanduziei  Street, sector 2 - Tel / Fax: +4 021 310 77 10 
 Galați, Romania - 3, Brailei, 1st Floor. postal code 800150 - Tel / Fax: 0336 100 008

Centrul de Dezvoltare Smart Galati - Servicii