Opening Hours :

MON – FRi: 8AM – 5PM

Troll Free Number :

+44 567 890123 – 30

Address : Cargo Hub,

NEWYORK 10012, USA

Finanțări pentru domeniul privat

MEDIUL RURAL – PNS – Modernizarea infrastructurii de irigațiiACTIV 

PLANUL NAȚIONAL STRATEGIC PAC 2023-2027

Data de începere a depunerii de proiecte: Luna Iulie (calendar estimativ)

BENEFICIARI

Organizații ale utilizatorilor de apă înființate în conformitate cu legislația în vigoare.

OBIECTIV SPECIFIC PAC

Promovarea dezvoltării sustenabile și a gestionării eficiente a resurselor naturale, cum ar fi apa, solul și aerul, inclusiv prin reducerea dependenței chimice.

Descrierea domeniului de aplicare teritorial

Intervenția se aplică pe întreg teritoriul țării.

ACȚIUNI ELIGIBILE

A. INVESTIȚIILE CORPORALE

Modernizarea infrastructurii de irigații (stații de punere sub presiune și rețeaua aferentă), a clădirilor aferente stațiilor de punere sub presiune și/sau racordarea la utilități, montarea sistemelor de contorizare a apei, montarea de echipamente pentru producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile (solară, eoliană, aerotermală, geotermală, hidrotermală, etc.), ca parte componentă a proiectului, iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu, precum și investițiile care vor viza utilizarea apei recuperate ca sursă alternativă de alimentare cu apă.

B. INVESTIȚII ÎN ACTIVE NECORPORALE

Legat de investițiile propuse prin proiect sunt eligibile costurile generale direct legate de acestea, după caz, menționate în secțiunea 4.7 “Elemente comune pentru tipurile de intervenții pentru dezvoltarea rurală”

VALOAREA AJUTORULUI NERAMBURSABIL

Alocare publică: 400.000.000 Euro

Valoarea sprijinului va fi de maximum 1.500.000 euro/beneficiar

Intensitatea sprijinului public nerambursabil raportată la costurile eligibile per proiect va fi de 100%.

Forma de sprijin: grant

Tipul de plata: rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar;

Condiții eligibilitate

  1. Solicitantul să facă dovada deținerii terenului/activului fizic aferent investiției, iar în cazul în care terenul se află în proprietatea statului/unităților administrativ teritoriale, să prezinte acordul administratorului acestuia pentru realizarea investiției
  2. Sistemul de irigații prevăzut prin proiect trebuie să fie racordat la o infrastructură principală funcțională sau să facă dovada existenței sursei de apă
  3. Sunt respectate condițiile specificate în art. 74 din Regulamentul (UE) nr. 2115/2021
  4. La nivelul proiectului, este demonstrat faptul că:
    a) în urma evaluării ex-ante, investiţia asigură posibile economii de apă de minimum 8% și
    b) în cazul în care investiţia afectează corpuri de apă subterană sau de suprafaţă care au fost identificate ca nesatisfăcătoare în planul coresupunzător de management al bazinului hidrografic din motive legate de cantitatea de apă, este realizată o reducere efectivă a utilizării apei de minimum 50% din posibilele economii stabilite la punctul a) sau în conformitate cu procentul stabilit de autoritatea competentă (dacă este cazul), care să contribuie la atingerea stării bune a acelor corpuri de apă.

Condiții SUPLIMENTARE

În cazul proiectelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului, operațiunile finanțate în cadrul intervențiilor PNS se supun evaluării impactului preconizat asupra mediului conform legislației naționale aplicabile.

Descriere: Aplicarea criteriilor ecologice care să asigure un impact negativ minim asupra mediului legat de zgomot, de emisiile în aer, de poluarea apei și de consumul de sol. Prin această condiție se va asigura faptul că nu vor fi finanțate investiții care conduc la degradarea mediului.

Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.

Recent Posts

DANUBE WOOD(S) ROUTEÎN DERULARE 

The Cultural Route of Forests along the Danube DANUBE WOOD(S) ROUTE (RO)Proiectul DANUBE WOOD(s) ROUTE…

54 years ago

NAȚIONAL – START-UP NATIONACTIV 

START-UP NATION ROMANIA 2024* DESCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE NU A FOST STABILITĂ   CUI SE…

54 years ago

NAȚIONAL – Granturi pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansateACTIV 

PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂDESCHIDEREA CERERII DE PROIECTE: ESTIMAT 25 MARTIE 2024ÎNCHIDEREA APELULUI DE…

54 years ago

NAȚIONAL – Ajutor de Stat pentru Construirea Instalațiilor de Reciclare a DeșeurilorACTIV 

PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂDESCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE 14 MAI 2024ÎNCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE…

54 years ago

NAȚIONAL – Electric UPACTIV 

ELECTRIC UP II DATA DE DESCHIDERE A APELULUI DE PROIECTE NU A FOST STABILITĂ DURATA…

54 years ago

SUD-VEST OLTENIA (DOLJ, GORJ, MEHEDINȚI, OLT, VÂLCEA) – Stimularea cererii întreprinderilorACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL SUD-VEST OLTENIADESCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE: IULIE 2024 (ESTIMARE)CUI SE ADRESEAZĂSocietăților din Regiunea de…

54 years ago

This website uses cookies.