• Bucuresti
  • Galati
  • Tel. +4 031 824 15 90
  • 1st Blanduziei Street, Sector 2
  • Tel. +4 031 824 15 90
  • 3rd Brăilei Street, 1st Floor
Infrastructură pentru mobilitate cu emisii zero

NAȚIONAL – Infrastructură pentru mobilitate cu emisii zero in sprijinul întreprinderilor și comunităților e-MOVE ROACTIV 

PROMOVAREA INFRASTRUCTURII PENTRU O MOBILITATE CU EMISII ZERO IN SPRIJINUL ÎNTREPRINDERILOR ȘI COMUNITĂȚILOR ”E-MOVE RO”

EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ÎN TRANSPORTURI – REDUCEREA EMISIILOR DE CO2 PRIN EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ȘI NOI TEHNOLOGII ÎN TRANSPORTURI

DESCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE: NU A FOST STABILITĂ

CUI SE ADRESEAZĂ

Microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, precum și întreprinderi mari, inclusiv regii autonome, companii sau societăți comerciale.

FINANȚARE

Valoarea maximă a ajutorului de stat acordată unui beneficiar nu poate depăși 25.000.000 euro, echivalent în lei la cursul InforEuro din luna iulie 2025.

Intensitatea maximă a ajutorului de stat acordat prin prezenta schemă este de 100% din cheltuielile eligibile.

CRITERII DE ELIGIBILITATE A SOLICITANTULUI

Solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de natură instituțională, legală și financiară:

  • sunt reprezentanți de microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, precum și întreprinderi mari, inclusiv regii autonome, companii sau societăți comerciale constituite legal conform legislației naționale sau celei dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului din România până la data efectuării primei plăți din ajutorul de stat;
  • să dețină dreptul legal de utilizare asupra locației unde se propune instalarea infrastructurii de reîncărcare (proprietate, concesiune, superficie, comodat sau administrare);
  • să nu facă obiectul unei decizii de recuperare neexecutate a Consiliului Concurenței, a Comisiei Europene, a unui furnizor sau administrator de ajutor de stat sau a instanței.
  • să nu fie în incapacitate de plată/în stare de insolvență;
  • să nu figureze cu obligații de plată neachitate către bugetele componente ale bugetului general consolidat și ale bugetului local, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România;
  • să nu fie declarați într-o situație gravă de încălcare a prevederilor legislației privind achizițiile publice și/sau a obligațiilor asumate printr-un contract/acord de finanțare din fonduri publice;
  • solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului să nu fi suferit condamnări definitive din cauza unei conduite profesionale îndreptată împotriva legii;
  • solicitantul/ reprezentantul legal al solicitantului/responsabilul de proiect, să nu se afle în situație de conflict de interese;
  • să demonstreze capacitate de management de proiect pentru susținerea activităților proiectului;
  • să demonstreze capacitatea financiară pentru implementarea proiectului aferente contribuției proprii, cheltuielilor neeligibile si TVA aferenta acestora;
  • să justifice necesitatea finanțării proiectului prin ajutor de stat și respectarea reglementărilor privind protecția mediului;.

CHELTUIELI ELIGIBILE

Se acordă sprijin pentru investiții care cuprind următoarele elemente:

  • posturi de transformare (PT) – achiziție, montaj, conexiuni aferente postului de transformare;
  • rețele electrice de racordare- Cabluri indiferent de tensiune, săpături / șanțuri, montaj tubulaturi, protecții mecanice, canalizații tehnice, rețele electrice exterioare până la punctul de delimitare;
  • echipamente electrice aferente racordării- Tablouri, celule tensiune, protecții, măsură și contorizare (dacă este în zona de racord);
  • elemente auxiliare racordării- Împământare PT, linii electrice aeriene/cabluri subterane, accesorii de montaj;
  • rețele electrice interioare / cabluri spre stațiile de încărcare- Cabluri între PT și stații, tablouri distribuție, protecții interne, cutii conexiuni, doze / kit-uri montaj;
  • stațiile de reîncărcare- Achiziție, montaj, software integrat;
  • elemente conexe instalației de utilizare- sisteme împământare, conexiuni IT dacă sunt integrate în infrastructura electrică (OCPP- open charge point protocol/EMS- energy management system);
  • adaptări terestre- lucrările civile MINIME necesare instalării stațiilor și echipamentelor, săpături / umpluturi, fundații / platforme beton pentru stații, refaceri trasee cabluri, canalizații beton, reparații locale ale zonelor afectate de cabluri;
  • costuri de instalare aferente – „montaj”, „instalare”, „probe”, „punere în funcțiune”;
  • panouri fotovoltaice, sistemul de stocare și lucrările de instalare (submăsura 2);
  • echipamente / componente aferente stațiilor de reîncărcare, inclusiv Ground Power Units (GPU-uri- Unități de Alimentare la Sol) folosite pentru a rula sistemele aeronavei la poartă de tip mobil sau fixe;
  • infrastructura de reîncărcare pentru furnizarea energiei electrice a echipamentelor/ utilajelor care sunt deținute de solicitanții ajutorului de stat și nu se încadrează în categoria vehiculelor.

CHELTUIELI NEELIGIBILE

Nu sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli (enumerarea nefiind exhaustivă):

  • cheltuieli aferente contribuției în natură;
  • cheltuieli cu amortizarea;
  • cheltuieli cu obținerea terenurilor;
  • cheltuieli generale de administrație;
  • cheltuieli cu închirierea, altele decât cele prevăzute la cheltuielile generale de administrație;
  • cheltuieli pentru comisioane, cote, taxe;
  • cheltuieli cu achiziția imobilelor deja construite;
  • taxa pe valoare adăugată (TVA);
  • dobânda debitoare;
  • alte comisioane aferente creditelor;
  • achiziția de echipamente second-hand;
  • amenzi, penalități, cheltuieli de judecată și arbitraj;
  • costurile pentru operarea obiectivelor de investiții;
  • cheltuielile efectuate pentru obiective de investiții executate în regie proprie;
  • cheltuieli cu lucrările pregătitoare, cum ar fi obținerea avizelor și autorizațiilor, realizarea analizelor de oportunitate (și a studiilor tehnice stabilite de standarde și normative pentru pregătirea proiectului);
  • alte cheltuieli cu caracter general ( ex. publicitate, informare, audit financiar, managementul proiectului, salarii);
  • diferența de curs valutar.

DURATA MAXIMĂ DE IMPLEMENTARE

Perioada de implementare a proiectului după semnarea contractului de finanțare este de maxim 24 de luni, dar nu mai târziu de 30.06.2030.

Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.

X
Bine ai venit!