Ordinul 1565/2025 clarifică cerințele de eligibilitate și obligațiile aplicanților după obținerea finanțării.
Sursa: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 647 / 09.07.2025
Programul Start-Up Nation 2024-2025 intră într-o nouă etapă, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 1565/09.07.2025, care aduce precizări esențiale privind eligibilitatea participanților și implementarea proiectelor.
Cele mai importante modificări
- Eligibilitatea aplicanților: Nu vor fi acceptate persoanele care au absolvit anterior cursuri de antreprenoriat similare în alte programe finanțate.
- Structura firmelor: Întreprinderea trebuie înființată de absolventul cursului din cadrul Start-Up Nation, acesta fiind simultan reprezentant legal, acționar unic sau majoritar și administrator.
- Restricții privind alte afilieri: Beneficiarii nu pot fi asociați, administratori sau angajați în mai mult de o firmă înființată prin program.
- Obligații post-implementare: După plata integrală a ajutorului financiar:
- Activitatea firmei trebuie menținută minimum 3 ani.
- Cele 2 locuri de muncă obligatorii trebuie păstrate timp de cel puțin 24 de luni.
- Beneficiarii nu pot înstrăina acțiunile/părțile sociale din firmă.
Ce urmează?
După începerea cursurilor de antreprenoriat (estimat: 1 august 2025), se așteaptă deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor în luna septembrie, urmată de o etapă suplimentară de înscrieri pentru completarea locurilor rămase disponibile.
Ordinul integral poate fi consultat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 647/09.07.2025.
Mai multe detalii despre apelul de finanțare pot fi consultate aici.