Programul Regional București-Ilfov 2021-2027
Apel dedicat sprijinului pentru dezvoltarea unui model conceptual inovativ – Proof of Concept (Apelul de proiecte PR BI P1/1.1/1/2026)
DESCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE:
ÎNCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE:
CUI SE ADRESEAZĂ
IMM-uri (inclusiv microîntreprinderi) din Regiunea București–Ilfov care dezvoltă soluții inovative în domeniile RIS3 BI și au nevoie de sprijin pentru validarea tehnică și comercială a unui concept (PoC), cu focus pe activități aferente TRL 4 (validare în laborator) și TRL 5 (validare în medii relevante), pornind de la minim TRL 3.
Societăți constituite în baza Legii nr. 31/1990 (inclusiv în baza OUG nr. 6/2011) și societăți cooperative constituite în baza Legii nr. 1/2005 (inclusiv cele care funcționează în baza Legii nr. 219/2015 privind economia socială), care se încadrează în categoria IMM (micro/întreprinderi mici/mijlocii) și au/își asumă sediu social sau sediu secundar în regiunea București-Ilfov (cel târziu până la prima plată).
FINANȚARE
Finanțare (ajutor de minimis, grant) pentru IMM-uri din București-Ilfov, pentru activități de tip Proof of Concept (PoC) care validează tehnic și comercial un concept inovativ (produs/serviciu/proces), pornind de la TRL 3 și demonstrând parcurgerea etapelor TRL 4 și TRL 5, inclusiv investiții necesare (active corporale/necorporale) și servicii CDI/inovare.
- Alocare apel: 5.000.000 EUR
- Contribuție UE: 2.000.000 EUR
- Contribuție buget de stat: 3.000.000 EUR
- Valoare nerambursabilă/proiect: min. 50.000 EUR; max. 200.000 EUR (echivalent lei la cursul InforEuro din luna anterioară publicării ghidului final)
- Intensitate sprijin: max. 100% din valoarea eligibilă (ajutor de minimis)
- Plafon minimis: 300.000 EUR/întreprindere unică/ultimii 3 ani (Reg. (UE) 2023/2831)
- Limită cheltuieli eligibile pentru activități II.2 + II.3 + II.4 + II.5 (consultanță elaborare CF, management proiect, audit, comunicare/vizibilitate): max. 10% din valoarea totală eligibilă
- Costuri indirecte: rată forfetară 7% din costurile directe eligibile
- TVA: eligibilă pentru operațiuni cu cost total < 5.000.000 EUR (inclusiv TVA), dacă este nerecuperabilă și nu e finanțată din alte fonduri publice 50.000 – 200.000 EUR (asistență financiară nerambursabilă/proiect) Până la 100% din valoarea eligibilă (grant, în limita plafonului de minimis)
CRITERII DE ELIGIBILITATE A SOLICITANTULUI
- Solicitantul este societate (Legea 31/1990, inclusiv OUG 6/2011) sau societate cooperativă (Legea 1/2005, inclusiv Legea 219/2015)
- Se încadrează în categoria IMM (micro/întreprindere mică/mijlocie) conform Legii 346/2004 și Anexa I la Regulamentul (UE) 2014/651
- Este înregistrat cu sediul social și/sau sediu secundar în regiunea București-Ilfov (cel târziu până la momentul primei plăți)
- Nu sunt eligibile: întreprinderi mari; sucursale/agenții/reprezentanțe/unități fără personalitate juridică; IMM-uri fără sediu social/sediu secundar în BI până la prima plată; entități care creează condiții artificiale de eligibilitate
- Solicitantul și reprezentantul legal nu se încadrează în situații de excludere (conform Declarației unice), inclusiv: insolvență/faliment/reorganizare/dizolvare/lichidare; ordin de recuperare neexecutat pentru ajutor ilegal; întreprindere în dificultate; condamnări definitive pentru fraudă; activități erotice/obscene/jocuri de noroc; obligații bugetare nete restante; legături cu jurisdicții necooperante; relocări în ultimii 2 ani către unitatea sprijinită
- Solicitantul deține, la momentul contractării, drept real sau drept de creanță asupra imobilului/locației de implementare (proprietate/concesiune/superficie/uzufruct/comodat/locațiune), pe perioada implementării + durabilitate
- Solicitantul asigură acoperirea cheltuielilor neeligibile și capacitatea financiară de implementare și funcționare în durabilitate (asumat prin Declarația unică)
- Proiectul se încadrează în PR BI 2021–2027, Prioritatea 1, Acțiunea 1.1, OS 1.1 (FEDR)
- Proiectul pornește de la minim TRL 3 și vizează atingerea TRL 5 (sprijin preponderent pentru TRL 4–5)
- Obligatoriu: Raport științific TRL care atestă TRL inițial (min. TRL 3) și fezabilitatea atingerii TRL 5; validat de expert intern/independent sau colectiv științific (cu cerințe de experiență/publicații/acreditări)
- Valoarea cheltuielilor pentru activitatea de bază (activități eligibile obligatorii) reprezintă min. 50% din bugetul eligibil al proiectului
- Proiectul include cel puțin o activitate de bază și nu include doar activități conexe
- Proiectul include obligatoriu activități de tip I.3 (activități CDI realizate de cercetători ai beneficiarului sau prin servicii externalizate)
- Procedurile de achiziții/angajamente juridice ferme pentru implementare (echipamente/servicii tehnice/CDI/prototipare/testare etc.) nu sunt demarate înainte de depunerea cererii, cu excepția consultanței pentru scrierea proiectului și managementului de proiect
- Proiectul nu a mai beneficiat de finanțare publică în ultimii 5 ani pentru același tip de activități și nu este finanțat din alte surse publice pentru investițiile propuse (evitarea dublei finanțări)
- Locația implementării este în Regiunea București-Ilfov; investițiile în afara regiunii sunt neeligibile
- Domeniu RIS3 BI: proiectul vizează cel puțin un domeniu RIS3 BI (TIC; Industrii culturale și creative; Sisteme și componente inteligente; Materiale avansate; Noi alimente și siguranță alimentară; Sănătatea)
- Valoarea finanțării nerambursabile: min. 50.000 EUR; max. 200.000 EUR
- Ajutorul de minimis cumulat nu depășește 300.000 EUR/întreprindere unică/ultimii 3 ani
- Durabilitate: menținerea investiției/rezultatelor min. 3 ani de la plata finală (art. 65 Reg. (UE) 2021/1060)
- Implementare: perioada de implementare (post-contract) nu depășește 31.12.2029
- Respectarea principiilor: DNSH, dezvoltare durabilă, egalitate de șanse/gen, nediscriminare, accesibilitate pentru persoane cu dizabilități; comunicare și vizibilitate obligatorii
- Proiecte neeligibile (exemple): investiții demarate (comandă fermă) înainte de depunere (exceptând activități pregătitoare), lucrări de construcție/extindere/modernizare clădiri, proiecte finalizate, investiții în afara BI
CHELTUIELI ELIGIBILE
- Cheltuieli directe eligibile – activitate de bază (CDI/PoC)
- Resurse umane
- Cheltuieli salariale pentru personal CDI implicat în activitățile proiectului
- Cheltuieli pentru detașarea de personal cu înaltă calificare (de la organizație de cercetare), pe funcție nou creată
- Contribuții angajat/angajator; concediu de odihnă proporțional; indemnizație incapacitate temporară suportată de angajator
- Echipamente/dotări/active corporale (altele decât terenuri și imobile)
- Achiziție de active fixe corporale (inclusiv montaj), pentru cercetare industrială și dezvoltare experimentală (subgrupe/clase eligibile din HG 2139/2004: 2.1, 2.2, 2.3.6, Grupa 3)
- Substanțe/materiale/plante/consumabile/obiecte de inventar necesare cercetării industriale
- Active necorporale
- Achiziție de active necorporale pentru cercetare industrială și/sau dezvoltare experimentală
- Servicii externe (în condiții de concurență deplină)
- Consultanță și servicii echivalente folosite exclusiv pentru cercetare industrială/dezvoltare experimentală
- Servicii de consultanță în domeniul inovării (transfer de cunoștințe, achiziție/protecție/valorificare active necorporale, standarde/reglementări)
- Servicii de sprijinire a inovării (spații de lucru, bănci de date, biblioteci, cercetare de piață, laboratoare, etichetare/testare/certificare calitate)
- Cheltuieli pentru obținerea/validarea/protejarea brevetelor și a altor active necorporale
- Workshop-uri/evenimente colaborative pentru maturizare tehnologică și validare (TRL 4–5)
- Servicii software în regim SaaS strict necesare activităților CDI (modelare/testare/simulare/analiză date/prototipuri digitale)
- Cheltuieli directe eligibile – activități conexe
- Diseminare/promo/cooperare: servicii de diseminare; publicare rezultate; promovare pentru validare comercială; participare la târguri/expoziții/conferințe; cooperare și schimb de cunoștințe; taxe afiliere rețele CDI
- Pentru participare la evenimente (eligibil, în condițiile ghidului): taxă participare (max. 2 participanți), închiriere stand, transport/depozitare mostre/materiale promoționale, transport/cazare/diurnă (max. 2 participanți)
- Consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare și anexelor (inclusiv costuri pentru validarea raportului științific de expert extern)
- Management de proiect (salarii echipă management conform HG 1188/2022; servicii de management proiect, dacă e cazul)
- Audit financiar intermediar/final
- Comunicare și vizibilitate: servicii informare/publicitate; materiale de informare/promovare
- Costuri indirecte eligibile: rată forfetară 7% aplicată la costurile directe eligibile
- TVA eligibilă (dacă nerecuperabilă și în condițiile art. 64 din Reg. (UE) 2021/1060 și ordinului comun MIPE/MF menționat)
CHELTUIELI NEELIGIBILE
- Cercetare fundamentală (nu este eligibilă)
- Lucrări de construcție/extindere/modernizare clădiri
- Achiziționarea de terenuri și imobile
- Achiziția de echipamente second-hand
- Achiziția de autovehicule și mijloace de transport (Subgrupa 2.3 din HG 2139/2004), cu excepția Clasei 2.3.6 „Utilaje și instalații de transportat și ridicat”
- Investiții legate de producția/prelucrarea/transportul/distribuția/stocarea/arderea combustibililor fosili; utilaje autopropulsate pe combustibili fosili (ex. excavatoare, buldozere, încărcătoare, compactoare, gredere, motostivuitoare, macarale, nacele pe autoșasiu etc.)
- Amenzi, penalități, cheltuieli de judecată și arbitraj
- Cheltuieli efectuate peste plafoanele stabilite sau excluse prin ghid
- Contribuția în natură
- Leasing; costul creditului
- TVA aferentă cheltuielilor neeligibile și TVA aferentă cheltuielilor eligibile care este/va fi solicitată la rambursare conform legislației fiscale
- Cheltuieli pentru activități erotice/obscene, jocuri de noroc, activități contrare bunelor moravuri/ordinii publice; astrologie/spiritism; servicii personale de tip escortă/agenții matrimoniale/videochat
- Sisteme de minare/stocare pentru criptomonede; tablete și telefoane mobile
- (Conform ghid) Cheltuiala cu obținerea drepturilor asupra rezultatelor de cercetare efectuată anterior demarării proiectului NU este eligibilă
DURATA MAXIMĂ DE IMPLEMENTARE
Perioada de implementare (post-contract) și costurile efectuate (suportate și plătite efectiv) nu pot depăși 31.12.2029. Durata proiectului poate include și activități eligibile precontractuale, conform ghidului, dar implementarea propriu-zisă se referă la activitățile după semnarea contractului.
CRITERII DE SELECȚIE/ DEPARTAJARE
- Tip apel: competitiv, cu termen limită de depunere
- Prag minim de calitate la evaluarea tehnică și financiară: 70 puncte (proiectele sub 70 puncte sunt respinse)
- Selecția proiectelor: în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, până la epuizarea bugetului alocat apelului
- Departajare la punctaje egale (în ordine):
- Calitate
- Relevanță
- Sustenabilitate și contribuția la teme orizontale
- Dacă persistă egalitatea: punctaj subcriteriul 1.2 „Relevanța problemei/provocării adresate prin inovare”
- Dacă persistă egalitatea: prioritate proiectului depus primul în MySMIS (data depunerii)
- Evaluarea se realizează în baza documentelor depuse; clarificările nu pot conduce la creșterea punctajului (punctarea pe criteriu se face pe documentele depuse înainte de clarificări)
- Lista de rezervă: proiecte cu punctaj ≥ 70 care nu se încadrează în alocarea financiară
Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.


