• Bucuresti
  • Galati
  • Tel. +4 031 824 15 90
  • 1st Blanduziei Street, Sector 2
  • Tel. +4 0336 101177
  • 3rd Brăilei Street, 1st Floor
PR C 2021-2027 - Investiții în infrastructura verde și albastră în urban

CENTRU (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu) – Investiții în infrastructura verde și albastră în mediul urbanACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL CENTRU

ÎN CONSULTARE PÂNĂ PE DATA DE 24 APRILIE 2023

SCOPUL APELULUI DE PROIECTE

Scopul acestui apel vizează creșterea calității aerului și a condițiilor de viață în mediul urban regional, cu influență pozitiva asupra climatului viitor al Regiunii Centru (județele: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu).

– Modernizarea, reutilizarea și refuncționalizarea diferitelor zone din interiorul orașelor Regiunii Centru.

– Dezvoltarea infrastructurii verzi/albastre, revitalizarea terenurilor degradate din interiorul orașelor și creșterea suprafeței spațiilor verzi in mediul urban din Regiunea Centru, inclusiv ZUF si ZM, reducerea amprentei ecologice si îmbunătățirea condițiilor de viată pentru locuitorii regiunii.

– Îmbunătățirea calității aerului și decontaminarea si ecologizarea siturilor.

 

SOLICITANȚI ELIGIBILI

a) Unități administrativ-teritoriale. b) Parteneriate între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiu cu Unitățile Administrativ Teritoriale orașe/municipii/comune din zona funcțională urbană (ZUF)/zona metropolitană (ZM) cu lider de parteneriat unitatea administrativ teritorială.

CONDIȚII DE ELIGIBILITATE PENTRU SOLICITANT

1. Solicitantul are capacitatea financiară de a asigura:

            – contribuția proprie la valoarea cheltuielilor eligibile a proiectului, minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile;

            – finanțarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului, inclusiv costurile conexe;

            – resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condițiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile.

            – resursele financiare necesare asigurării costurilor de funcționare și întreținere a investiției și serviciile asociate, în vederea asigurării sustenabilității financiare a acesteia, pe perioada de durabilitate a contractului de finanțare.

 

2. Imobilul obiect al investiției trebuie să fie destinat realizării unei investiții IVA și să aibă o suprafață minimă de 2500 mp.

– investiții de tip IVA – investiții ce vizează crearea și/sau extinderea coridoarelor verzi la nivelul zonelor urbane și care contribuie la creșterea rezilienței și sustenabilității zonelor urbane din Regiunea Centru;

– investiții ce contribuie la conservarea biodiversității urbane prin amenajări de maluri în zonele urbane;

– construcția/modernizarea/extinderea spațiilor verzi, așa cum sunt ele definite în legislația în vigoare (parcuri, păduri, grădini urbane) din zonele urbane/zonele urbane funcționale din Regiunea Centru).

CONDIȚII DE ELIGIBILITATE PENTRU PROIECT:

  1. Investițiile trebuie să aibă la bază planuri/strategii/studii teritoriale la nivel de UAT/ZUF/ZM, elaborate în baza planurilor urbanistice locale.

ATENȚIE! Nici o activitate eligibilă din OS 2.7 nu trebuie văzută ca un scop în sine, ci aceasta, în mod individual, dar mai ales în mod integrat cu alte subactivități/activități din cadrul proiectului sau din proiecte complementare.

  1. Proiectul și activitățile include activități de tip A (infrastructura verde/albastră) sau B (reabilitare situri industriale) sau C (reabilitare situri industriale și a terenurilor contaminate, care respectă criteriile de eficiență) și tip D (activități auxiliare) și tip E (creșterea capacității administrative a beneficiarilor)

Activități de tip A (IVA): – Intervenții ce vizează crearea și sau extinderea coridoarelor verzi la nivelul zonelor urbane și care contribuie la creșterea rezilienței și sustenabilității zonelor urbane din Regiunea Centru; -Intervenții ce contribuie la conservarea biodiversității urbane prin amenajări de maluri în zonele urbane; – Construcția/modernizarea/ extinderea spațiilor verzi, așa cum sunt ele definite în legislația în vigoare (parcuri, păduri urbane, grădini urbane) din zonele urbane/ zonele urbane funcționale din Regiunea Centru.

Activități de tip B (Reabilitarea siturilor industriale și a terenurilor contaminate): – Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din interiorul zonelor urbane ale Regiunii Centru transformarea și pregătirea pentru alte utilizări (de exemplu, pregătirea terenului în scopul dezvoltării unor infrastructuri sociale/ activități socio-culturale etc).

Activități de tip C (Reabilitarea siturilor industriale și a terenurilor contaminate, care respectă criteriile de eficiență): – Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din interiorul zonelor urbane ale Regiunii Centru transformarea lor în absorbant natural de carbon (spații verzi, păduri etc.).

Activități de tip D (activități auxiliare): – ca parte a proiectelor, în limita a 10% din valoarea eligibilă a proiectului, sunt eligibile activități auxiliare ce asigură buna funcționare a acestor spații (alei, trasee pentru biciclete, mobilier urban confecționat din materiale prietenoase cu mediu etc). Inclusiv utilități și inovații tehnologice de tipul soluțiilor bazate pe natură ori soluții care contribuie la buna gestionare a spațiilor verzi existente sau nou construite (de ex. soluții inovative de gestiune a apelor pluviale) și care permit reducerea amprentei ecologice a componentei antropice și au impact pozitiv asupra biodiversității urbane, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de viață la nivel regional.

Activități de tip E (Creșterea capacității administrative a beneficiarilor): Creșterea capacității autorităților locale prin susținerea de:

a) Activități de planificare, elaborare de planuri/strategii/studii teritoriale la nivel de UAT/ZUF/ZM, în baza planurilor urbanistice locale, care să identifice nevoile unei zone și investițiile necesare pentru conservarea biodiversității urbane și/sau dezvoltarea infrastructurii verzi/albastre ca parte a proiectelor promovate și în corelare cu SIDU.

b) Activități de animare și conștientizare a populației privind protejarea naturii și biodiversității în zonele urbane ca parte a proiectelor promovate.

c) Activități specifice de cooperare interregională și transnațională (vizite de studiu, programe de tip peer-to-peer, participarea activă în rețele/inițiative de cooperare europene (LIFE acțiuni urbane inovatoare LIFE VEG-GAP, Rețeaua de Dezvoltare Urbană 2021-2027, inițiative sub egida New European Bauhaus etc.) și integrarea în proiecte a unor bune practici identificate în alte regiuni europene care adaptate nevoilor locale pot contribui la atingerea obiectivelor asumate prin acest OS.

Atenție! Un proiect trebuie să includă activități de tip A sau B sau C și complementar, poate include activități de tip D (activități auxiliare) și/sau tip E (creșterea capacității administrative a beneficiarilor).
  1. Activitățile proiectului sunt corelate cu necesitățile și prioritățile prevăzute în cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (S.I.D.U)
  2. Proiectul propus nu a mai beneficiat de finanțare publică în ultimii 5 ani înainte de data depunerii cererii de finanțare, pentru același tip de activități (cu excepția lucrărilor de întreținere și reparații) realizate asupra aceleiași infrastructuri/ aceluiași segment de infrastructură și nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanțare.

Pentru proiectele cu lucrări începute, proiectul propus nu a mai beneficiat de finanțare publică în ultimii 5 ani înainte de data emiterii ordinului de începere a contractului de lucrări (emis obligatoriu după data de 1 ianuarie 2021), pentru același tip de activități (construcție/ extindere/ modernizare/ reabilitare) realizate asupra aceleiași infrastructuri/ aceluiași segment de infrastructură, şi nu s-a aflat în perioada de garanție pentru lucrările de intervenție/activitățile enumerate anterior. 

După data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, lucrările de intervenție/activitățile nu au beneficiat de fonduri publice din alte surse de finanțare, exceptând pe cele din fonduri proprii aferente contractului de lucrări ce face obiectul proiectului. Criteriul nu se aplică pentru lucrările de întreținere și reparații curente.

  1. Proiectul trebui să demonstreze abordarea integrată și modul în care sunt legate de alte proiecte complementare în cadrul strategiei de dezvoltare urbană, respectiv:

(a) proiectul implică diferite sectoare (cum ar fi sectoare sociale, economice și de mediu);

(b) proiectul implică diferite teritorii administrative (ex: unități administrativ-teritoriale) și

(c) proiectul implică mai multe tipuri de organisme relevante (autorități publice, actori privați, ONG-uri).

  • ALOCAREA FINANCIARĂ PE PROIECT:

Tip de apel : cu alocare predefinită pentru toate municipiile Regiunii Centru (conform Anexei).

Valoarea minimă a unui proiect este de 300.000 euro. (Valoarea maximă a unui proiect nu poate depăși alocarea predefinită).

Rata de cofinanțare a Solicitantului este de minimum 2%. Solicitantul va asigura contribuția proprie la valoarea cheltuielilor eligibile, acoperirea cheltuielilor neeligibile ale proiectului, precum şi asigurarea altor sume necesare implementării proiectului

Alocarea financiară pentru acest apel este de 88.475.521 euro

PERIOADA DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI:

Perioada de implementare a activităților proiectului este rezonabilă și nu depășește 31 decembrie 2029.

 

LOCUL DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI

Infrastructura care face obiectul proiectului este cuprinsă în intravilanul unităților administrativ-teritoriale municipii/ZUF/ZM din Regiunea Centru.

EXCEPȚIE! Pentru proiectele care prevăd intervenții pe malurile râurilor, pentru asigurarea continuității investiției, infrastructura care face obiectul proiectului poate continua și în extravilanul unităților administrativ-teritoriale municipii/ZUF/ZM. Cu condiția justificării contribuției acestora la consolidarea conectării/continuității habitatelor și încadrării cheltuielilor aferente în categoria cheltuielilor neeligibile.

 

ACTIVITĂȚI ELIGIBILE

a) pregătirea terenului pentru construcția/modernizarea/extinderea spațiilor verzi curățarea, igienizarea terenului și a vegetației existente (în procesul de creare/extindere/modernizare a unor spații verzi trebuie păstrată/ protejată vegetația matură care înmagazinează cantități mari de carbon); acțiuni de modelare a terenului; demolarea clădirilor situate pe terenurile supuse intervențiilor aflate într-o stare avansată de degradare, care nu aparțin patrimoniului național cultural sau care nu au valoare arhitecturală;

b) crearea/amenajarea/modernizarea/reabilitarea spațiilor verzi (parcuri, scuaruri, grădini publice, păduri-parc și/sau zone verzi care aduc beneficii importante serviciilor ecosistemice, cu un grad ridicat de naturalitate): plantarea cu plante perene autohtone, lucrări de înierbare, plantare arbori și arbuști autohtoni/adaptați condițiilor pedo-climatice;

c) crearea/amenajarea parcuri tematice (de exemplu, parcuri dendrologice, parcuri cu diverse tematici de amenajări terapeutice, senzoriale, aromatice etc) care nu prevăd activități economice sau activități care intră sub incidența ajutorului de stat, ca parte a proiectelor de amenajare peisagistică IVA;

d) crearea/amenajarea/modernizarea/reabilitarea culoarelor de protecție față de infrastructura tehnică ce participă la dezvoltarea sistemului verde al localității (perdele forestiere urbane, fâșii plantate, aliniamente arbori) si transformarea acestor zone într-o rețea de coridoare ecologice.

e) amenajarea/regenerarea pădurilor urbane.

f) intervenții asupra malurilor (cursuri de apă și lacuri) și a zonelor din proximitatea acestora prin amenajarea de spații verzi în lungul cursurilor de apă sau împrejurul lacurilor, lucrări de înierbare/plantare, lucrări care diminuează riscul la inundații, eroziunea malurilor și protecția biodiversității și ca parte a proiectelor de infrastructură verde/albastră, intervenții ce privesc decolmatarea, reamenajarea și modernizarea cursurilor de apă existente și crearea unor cursuri de apă noi, prin utilizarea unor soluții bazate pe natură; inclusiv amenajarea de tip canal verde urban (renaturarea unor cursuri de apă cu albia mineralizată);

g) reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din interiorul zonelor urbane (decontaminarea terenurilor cu deșeuri nepericuloase și acțiuni de pregătire a terenului);

h) crearea/amenajarea de acoperișuri verzi, pereți verzi pe amplasamentul supus intervenției, ca parte a proiectelor de amenajare peisagistică IVA;

i) crearea/amenajarea/modernizarea/reabilitarea sistemelor de drenaj durabile: pavaje permeabile, iazuri de retenție și/sau alte soluții de colectare și stocare a apei pluviale, zone umede construite folosind soluțiile bazate pe natură, ca parte a proiectelor de amenajare peisagistică IVA;

j) crearea/amenajarea/modernizarea/reabilitarea sistemelor de colectare a apei pluviale (pe amplasament și/sau în vecinătatea acestuia) și realizarea de bazine de retenție sau alte forme naturale sau seminaturale de stocare a apei pentru furnizarea serviciilor ecosistemice (pentru a susține vegetația și calitatea solului) și/sau minimizarea riscului de inundații, ca parte a proiectelor de amenajare peisagistică IVA;

k) activități auxiliare investiției de bază în limita a 10% din valoarea eligibilă din bugetul proiectului, precum: ▪ achiziția și montarea elementelor constructive de tipul foișoare, pergole, grilaje, grupuri sanitare, spații pentru întreținere/vestiare, scene etc., realizate din materiale reciclate/reciclabile sau alte soluții bazate pe natură;

  • realizare de alei pietonale, piste pentru bicicliști, creare trotuare, realizate din materiale prietenoase cu mediu sau alte soluții bazate pe natură;
  • dotare cu mobilier urban confecționat din materiale ecologice (bănci, coșuri de gunoi, toalete ecologice, suporturi biciclete, împrejmuire, etc);
  • activități privind crearea de facilități specifice/adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități ori măsuri de accesibilitate ușoară și independentă pentru persoanele cu cerințe de mobilitate speciale;
  • activități privind siguranța și confortul utilizatorului în spațiile amenajate prin proiect; cișmele de apă; înlocuirea și/sau racordarea la utilități publice a terenului obiect al investiției, inclusiv relocarea/protecția acestora; sisteme de iluminat care să nu afecteze biodiversitatea existentă, etc;
  • realizarea de sisteme de irigații la scară mică;
  • alte activități specifice ce asigura siguranța si buna funcționare a obiectivului de investiții (de exemplu, în cazul amenajării malurilor activități de îndiguire etc.).

l) activități ce vizează creșterea capacității administrative a autorităților locale în limita a 5% din valoarea eligibilă a proiectelor, precum:

  • Activități de planificare, elaborare de planuri/strategii/studii teritoriale la nivel de UAT/ZUF/ZM, în baza planurilor urbanistice locale și de amenajare a teritoriului, care să identifice nevoile unei zone și investițiile necesare pentru conservarea biodiversității urbane și sau dezvoltarea infrastructurii verzi/albastre – ca parte a proiectelor promovate și în corelare cu SIDU;
  • Activități de animare și conștientizare a populației privind protejarea naturii și biodiversității în zonele urbane ca parte a proiectelor promovate (exemple campanii de conștientizare, întâlniri cu grupuri de actori locali, concursuri de soluții, hackathloane etc.);
  • Activități specifice de cooperare interregională și transnațională.

 

ATENȚIE !

  1. În cadrul spațiilor verzi pentru protecția lacurilor și cursurilor de apă se pot finanța doar elementele aferente amenajării spațiului verde, situate de-a lungul malurilor. Nu se vor finanța intervenții privind regularizări de cursuri de apă.
  2. Selecția speciilor de arbori și arbuști de către solicitant va trebui să ia în considerare următoarele aspecte: condițiile pedo-climatice ale zonei și gradul de adaptare a speciilor propuse la aceste condiții, capacitatea specifică de retenție a CO2 în cazul speciilor propuse, măsurile necesare pentru asigurarea calității peisajului urban.
    Aceste activități vor fi susținute de studii de specialitate care vizează speciile de plante, arbori, arbuști și condițiile pedoclimatice/geomorfologice, precum și/sau alte studii după caz.
  3. Conform art. 18 alin.7 din Legea nr. 24/2007 (republicata) modificările și completările ulterioare privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane, cu modificările și completările ulterioare, pe un spațiu verde se permite amplasarea de: alei pietonale, mobilier urban, grupuri sanitare s.a. cu condiția ca suprafața cumulată a acestora să nu depășească 10% din suprafața totală a spațiului verde și numai pe baza unei documentații de urbanism.
  4. Activitățile propuse în cadrul proiectului nu trebuie să fie realizate în vederea desfășurării de activități economice, în scopul obținerii de venituri, prin cedarea folosinței oricăruia dintre obiecte/bunuri către o terță parte în perioada de durabilitate.
  5. În cadrul acestei priorități de investiții nu sunt eligibile proiectele care prevăd activități economice sau activități care intră sub incidența ajutorului de stat.
  6. Nu sunt eligibile proiectele care vizează intervenții (lucrări şi/sau dotări) în arii protejate (ex. situri Natura 2000).
  7. Prin prezenta prioritate de investiții nu se vor finanța proiectele de investiții asupra terenurilor poluate și care cuprind activități de decontaminare chimică desfășurate pe terenul obiect al investiției. Cheltuielile efectuate pentru decontaminarea chimică nu se vor include în buget nici măcar ca și cheltuieli neeligibile.

Se consideră activitate de decontaminare chimicădecontaminarea solului și a apei freatice la locul poluării, folosind, de exemplu, metode mecanice, chimice sau biologice;
– decontaminarea uzinelor sau a amplasamentelor industriale, inclusiv uzine nucleare și terenul aferent;  
– decontaminarea și curățarea apelor de suprafață în urma poluării accidentale, de exemplu prin colectarea poluanților sau prin aplicarea de substanțe chimice;
– curățarea petelor de țiței și a altor poluanți de pe sol, de pe suprafața apei, inclusiv zonele costiere;
– lucrări de îndepărtare a azbestului, vopselei pe bază de plumb și a altor materiale toxice.

  1. Investițiile finanțate prin apelul de proiecte trebuie să includă obligatoriu lucrări care se supun autorizării conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
 
 

TIPURI DE CHELTUIELI ELIGIBILE

CAPITOLUL I. Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului, cuprinzând: 

1.1. Cheltuieli pentru obținerea terenului – se includ cheltuielile efectuate pentru cumpărarea de terenuri în limita a 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

1.2. Cheltuieli pentru amenajarea terenului

 

CAPITOLUL II. Cheltuieli pentru proiectare şi asistență tehnică:  în limita a 10% din valoarea cheltuielilor eligibile finanțate pentru investiția de bază, cu excepția categoriei Cheltuieli cu consultanța.

2.1. Cheltuieli cu studii.

2.2. Cheltuieli cu obținerea de avize, acorduri, autorizații.

2.3. Cheltuieli cu proiectarea și ingineria – pentru elaborarea tuturor fazelor de proiectare, pentru verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție; pentru elaborarea de documentații tehnice necesare în vederea obținerii acordurilor, avizelor şi autorizațiilor aferente obiectivului de investiție.

2.4. Cheltuieli cu consultanța – pentru plata serviciilor de consultanță la elaborarea cererii de finanțare, plata serviciilor de consultanță în domeniul managementului proiectului, serviciile de consultanță/asistență juridică în scopul elaborării documentației de atribuire şi/sau aplicării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, precum și pentru plata serviciilor de evaluare, efectuate de un expert ANEVAR, în vederea stabilirii valorii terenurilor achiziționate.

Pentru aceste cheltuieli se va aplica opțiunea de costuri simplificate sub formă de rată forfetară

2.5. Cheltuieli cu asistența tehnică – din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor (în cazul în care aceasta nu intră în tarifarea proiectului); cheltuieli pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către Inspectoratul de Stat în Construcții precum și cheltuielile cu plata diriginților de șantier, desemnați de autoritatea contractantă, autorizați conform prevederilor legale pentru verificarea execuției lucrărilor de construcții şi instalații.

 

CAPITOLUL 3. Cheltuieli pentru investiția de bază:

3.1.Construcții şi instalații – cheltuielile aferente activităților efectuate pentru creșterea suprafeței spațiilor verzi, dezvoltarea infrastructurii verzi și albastre și conservarea biodiversității, reconversia/refuncționalizarea terenurilor degradate, vacante sau neutilizate.

3.2. Construcții, instalații și dotări – cheltuieli conexe investiției de bază, în limita a 10% din valoarea eligibilă a proiectului.

 

CAPITOLUL 4 Alte cheltuieli

4.1. Organizare de șantier

4.1.1. Organizare de șantier.

4.1.2. Cheltuieli conexe organizării de șantier pentru: obținerea autorizației de construire/desființare aferente lucrărilor de organizare de șantier, taxe de amplasament, închirieri semne de circulație, închirieri de vestiare/barăci/containere/grupuri sanitare, contractele de asistență cu poliția rutieră, contract temporar cu furnizorul de energie electrică, cu unități de salubrizare, taxe depozit ecologic, costul energiei electrice şi al apei consumate în incinta organizării de șantier pe durata de execuție a lucrărilor, paza șantierului, chirii pentru ocuparea temporară a domeniului public, cheltuieli privind asigurarea securității şi sănătății în timpul execuției lucrărilor pe șantier.

4.2. Comisioane, cote și taxe – se cuprind: cota aferentă Inspectoratului de Stat în Construcții pentru controlul calității lucrărilor de construcții, cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcții, cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor, taxe pentru acorduri, avize şi autorizația de construire/ desființare, după caz.

4.3. Cheltuieli diverse şi neprevăzute – în limita a 10% din valoarea eligibilă a cheltuielilor eligibile.

 

CAPITOLUL 5 Cheltuieli de informare și publicitate – Pentru aceste cheltuieli se va aplica opțiunea de costuri simplificate sub formă de rată forfetară.

 

CAPITOLUL 6 Cheltuielile cu activitatea de audit financiar extern

În cazul în care acestea sunt:

– necesare pentru realizarea proiectului;

– prevăzute în contractul încheiat cu beneficiarul proiectului;

– în conformitate cu principiile unui management financiar sănătos, respectiv utilizarea eficientă a fondurilor şi un raport optim cost/beneficiu (rezonabilitatea prețurilor conform prevederilor OUG 97/2022 pentru modificarea și completarea OUG 66/2011);

– efectuate şi plătite de beneficiar sau partenerii săi;

– plătite pe parcursul perioadei de eligibilitate;

– înregistrate în contabilitatea beneficiarului având la bază documente justificative, identificabile şi verificabile, dovedite prin documente originale;

– în conformitate cu propunerile tehnice si financiare ofertate (se verifică prețurile unitare și cantitățile decontate). Pentru aceste cheltuieli se va aplica opțiunea de costuri simplificate sub formă de rată forfetară.

CAPITOLUL. 7 Cheltuieli soft – în limita a maxim 5% din valoarea eligibilă a proiectului și pot fi:

– Cheltuieli pentru activități de animare și conștientizare a populației privind protejarea naturii și biodiversității în zonele urbane. 

– Cheltuieli cu activități specifice de cooperare interregională și transnațională la nivel de proiecte (cheltuieli cu transport, cazare, organizare evenimente, vizite de studiu, programe de tip peer-to-peer). 

– Cheltuielile aferente studiilor necesare întocmirii acesteia/cheltuieli pentru activități de planificare, elaborare de planuri/strategii/studii care să identifice nevoile unei zone și investițiile necesare pentru conservarea biodiversității urbane și sau dezvoltarea infrastructurii verzi/albastre.

 

TIPURI DE CHELTUIELI neELIGIBILE

– achiziționarea de terenuri cu o valoare mai mare de 10% din cheltuielile totale eligibile ale operațiunii în cauză; în cazul siturilor abandonate și al siturilor utilizate anterior pentru activități industriale care includ clădiri, această limită se majorează la 15%;

– taxa pe valoarea adăugată („TVA”), cu următoarele excepții:

i. pentru operațiunile al căror cost total este mai mic de 5 000 000EUR (inclusiv TVA);

ii. pentru operațiunile al căror cost total este mai mare de 5 000 000EUR (inclusiv TVA), în cazul în care TVA-ul nu se recuperează în temeiul legislației naționale privind TVA; 

iii. investițiile efectuate de destinatarii finali în contextul instrumentelor financiare; în cazul în care aceste investiții sunt sprijinite prin instrumente financiare combinate cu sprijin din partea programului sub formă de grant, cu excepția cazului în care TVA-ul aferent costului investiției nu se poate recupera în temeiul legislației naționale sau a cazului în care partea din costul investiției care corespunde sprijinului acordat din partea programului sub formă de grant este mai mică de 5.000.000 EUR (inclusiv TVA);

iv. în cazul fondurilor pentru proiecte mici și al investițiilor efectuate de destinatarii finali în contextul fondurilor pentru proiecte mici în cadrul programelor Interreg.

– cheltuielile privind costurile operaționale, de funcționare și întreținere a obiectivelor finanțate prin proiect;

– cheltuielile cu achiziționarea autovehiculelor si a mijloacelor de transport, așa cum sunt ele clasificate în Subgrupa 2.3. „Mijloace de transport” din HG 2139/2004;

– cheltuielile de personal;

– cheltuielile privind costuri administrativ

Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. 

Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.