• Bucuresti
  • Galati
  • Tel. +4 031 824 15 90
  • 1st Blanduziei Street, Sector 2
  • Tel. +4 0336 101177
  • 3rd Brăilei Street, 1st Floor
innovative enterprise week conferinta

Conferința Innovative Enterprise Week 2019

Echipa Centrului de Dezvoltare SMART a participat în perioada 19-21 iunie 2019 la conferința Innovative Enterprise Week 2019. Evenimentul a fost organizat de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) la Universitatea Politehnică din București, Sala Aula Nouă.

Tema evenimentului a fost centrată pe viitorul program de finanțare a cercetării și inovării la nivel european (Horizon Europe), precum și pe analiza dinamicii ecosistemului de inovare la nivel naţional, european și global.

Timp de trei zile, Innovative Enterprise Week a oferit ocazia unică antreprenorilor și cercetătorilor de a interacționa cu experți care au definit şi continuă să contribuie la dinamica ecosistemului global de inovare.

Prima zi a evenimentului a fost dedicată dezbaterilor privind parcursul de la idee la un proiect finanțabil și oportunitățile oferite de Consiliului European pentru Inovare, prin apelurile-pilot Pathfinder. Inițiativa Pathfinder, reprezintă primul pilon al Consiliului (EIC) și va aloca un buget de 180 milioane în cadrul apelurilor care vor fi lansate în următoarele 18 luni, conform Thomas Skordas, director în cadrul DG CNECT. Inițiativa Pathfinder oferă granturi de până la 4 milioane de euro pentru a promova cercetarea și inovarea colaborative și inter-disciplinare pentru crearea de tehnologii ale viitorului. Granturile sunt acordate parteneriatelor formate din cel puțin 3 entități din 3 state diferite. Inițiativa înglobează 3 programe:

  • FET Open – colaborări bottom-up deep-tech (Începând de la nivelul de pregătire a tehnologiei – TRL 1)
  • FET proactive – consolidarea top – down a paradigmelor și a comunităților interdisciplinare
  • Tranziția către inovare – granturi pentru transformarea rezultatelor cercetării în cadrul proiectelor finanțate prin FET în inovații tehnologice sau societale.

A doua zi a conferinței, a continuat cu Accelerator, un alt instrument al Consiliului European pentru Inovare, aducând în prim-plan beneficiile modelelor de finanțare mixtă, public-privată. Pe scenă au fost prezenți experți care au contribuit la crearea modelului, investitori, business angels, finanțatori publici și echipe de proiecte care au obținut finanțare, care au dezbătut avantajele și dezavantajele acestui tip de instrument. Dezbaterile s-au încheiat cu un focus pe tematicile prioritare ale Comisiei Europene privind dimensiunea responsabilă și socială a impactului investițiilor, reunind inovatori din ecosistemul național și european, care au împărtășit din secretele care îi motivează în această direcție.

A treia zi a Innovative Enterprise Week, a fost dedicată experților în crearea de

instrumente financiare la nivel european, printre aceștia numărându-se reprezentanți de la Comisia Europeană, Banca Europeană pentru Investiții, de la fondurilor de investiții naționale și internaționale, precum și inovatori sau antreprenori care au accesat diferite scheme de finanțare, care au vorbit despre experiențele, așteptările și dificultățile întâlnite în crearea și implementarea unui plan de investiții. Foarte interesant este că dezbaterile au atinge din nou dimensiunea impactului când se ia decizia unei investiții.

Un exemplu de instrument financiar la nivel european a fost oferit de Ciprian Cristea, Director al Unității Instrumentelor Financiare COSME din cadrul Comisiei Europene care a prezentat facilitatea COSME de garantare a împrumuturilor, instrument care sprijină obținerea de finanțare bancară pentru afaceri și proiecte care nu ar avea acces la finanțare din cauza riscului crescut perceput de bănci, axându-se pe o nouă facilitate ce urmează a fi creată: „Digitalisation pilot”, pentru a sprijini procesul de digitalizare a IMM-urilor europene. Spre deosebire de opțiunile deja existente în cadrul COSME, noul instrument va oferi o rată de garantare mai mare (70% față de 50% pe instrumentele existente), volum mult mai mic de garanții colaterale solicitate din partea IMM-urilor și posibilitatea folosirii finanțării atât pentru active corporale, cât și pentru active necorporale.

Innovative Enterprise Week Bucharest 2019 face parte dintr-o serie de evenimente care se desfășoară în fiecare țară aflată la președinția Consiliului Uniunii Europene, în contextul mai larg al sprijinirii dezvoltării ecosistemului de inovare european prin îmbunătățirea participării entităților de cercetare și IMM-urilor în cadrul viitorului program Horizon Europe.

Ca urmarea a participării la conferința Innovative Enterprise Week 2019 echipa Centrului de Dezvoltare SMART a identificat și s-a familiarizat cu noile inițiative și programe de finanțare de la nivel european ce urmează a fi lansate, precum Pathfinder, Accelerator, COSME. Aceste programe și inițiative pot reprezenta un mare plus și un avantaj din punct de vedere al competitivității, dacă sunt implementate de o echipă de consultanți pasionați de inovare precum cea a Centrului de dezvoltare SMART, pentru dezvoltarea de afaceri sustenabile de către tinerii ce doresc să-și transforme proiectele de cercetare într-o afacere sau pentru antreprenorii ce vizează dezvoltarea afacerilor inovative în România.

Imagine: Sursa @twitter