• Bucuresti
  • Galati
  • Tel. +4 031 824 15 90
  • 1st Blanduziei Street, Sector 2
  • Tel. +4 031 824 15 90
  • 3rd Brăilei Street, 1st Floor
e-drive

NATIONAL – Sprijinirea investițiilor destinate înlocuirii flotei întreprinderilor e-DRIVEACTIV 

FONDUL PENTRU MODERNIZARE

PROGRAMUL-CHEIE 9: EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ÎN TRANSPORTURI – REDUCEREA EMISIILOR DE CO2 PRIN EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ȘI NOI TEHNOLOGII ÎN TRANSPORTURI

PERIOADA DE DEPUNERE A PROIECTELOR VA FI ANUNȚATĂ PE PAGINA OFICIALĂ A MINISTERULUI TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII (MTI).

CUI SE ADRESEAZĂ

Microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, indiferent de codul CAEN, pentru înlocuirea vehiculelor din categoriile M1 și M2 aflate în flotă, precum și operatori de transport rutier de pasageri – microîntreprinderi, IMM-uri și întreprinderi mari – cu coduri CAEN eligibile 4931, 4932 și 4933, pentru înlocuirea vehiculelor din categoriile M1, M2 și M3. Întreprinderile trebuie să fie înregistrate în România pana cel târziu la data primei plăți din ajutor.

FINANȚARE

Buget total al schemei: 56.900.000 euro, acordat sub formă de granturi din Fondul pentru modernizare.

Buget alocat: 15.000.000 euro pentru ajutor de minimis și 41.900.000 euro pentru ajutor de stat.

Ajutorul de minimis poate ajunge la maximum 300.000 euro/întreprindere unică într-o perioadă de 3 ani, iar pentru un vehicul M1 nu poate depăși 30.000 euro.

Ajutorul de stat poate ajunge la maximum 4.000.000 euro/beneficiar, cumulat în cadrul tuturor procedurilor de ofertare concurențială; pentru categoria M1, costul suplimentar eligibil nu poate depăși 30.000 euro/vehicul.

Intensitatea maximă a sprijinului este de până la 100% din cheltuielile eligibile, cu respectarea regulilor de cumul.

CRITERII DE ELIGIBILITATE SOLICITANTI

Pentru a fi eligibili, solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

• să fie întreprinderi înregistrate în România și să depună cererea înainte de demararea lucrărilor;
• pentru ajutorul de minimis: microîntreprinderi sau IMM-uri, indiferent de codul CAEN;
• pentru ajutorul de stat: operatori de transport rutier de pasageri, microîntreprinderi, IMM-uri sau întreprinderi mari, cu CAEN 4931, 4932 sau 4933;
• să nu aibă decizii de recuperare a ajutoarelor de stat/de minimis neexecutate;
• să nu se afle în insolvență, faliment, lichidare, incapacitate de plată sau cu activitatea suspendată;
• să aibă obligațiile fiscale și sociale achitate;
• solicitantul/reprezentantul legal să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiunile prevăzute de schemă;
• să demonstreze capacitate tehnică și financiară pentru implementarea proiectului;
• raportul datorii totale/capitaluri proprii să fie pozitiv și sub 7,5 în ultimul an financiar; în caz contrar, este necesară scrisoare de bonitate/confort;
• pentru ajutorul de stat, solicitantul să nu fie întreprindere în dificultate;
• activitățile de transport public de călători compensate sau cu diferențe de tarif nu sunt eligibile; sunt admise doar activitățile economice separate contabil și necompensate.

CRITERII DE ELIGIBILITATE PROIECT

Pentru a fi eligibil, proiectul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

• să fie implementat în România și să vizeze achiziția de vehicule noi, cu emisii zero, alimentate de baterii reîncărcabile exclusiv din sursă externă;
• vehiculele înlocuite să fie din categoriile eligibile și să fi fost deținute și/sau operate minimum 12 luni înainte de depunerea cererii;
• vehiculele înlocuite să fie casate în maximum 60 de zile de la recepția celor cu emisii zero;
• cererea de finanțare să fie depusă înainte de demararea lucrărilor;
• proiectul să includă o analiză de oportunitate și să respecte principiul DNSH;
• costurile să fie rezonabile și justificate prin minimum două surse verificabile; pentru ajutorul de stat, de regulă, sunt necesare minimum două oferte pentru vehiculul electric și pentru cel utilizat în scenariul contrafactual;
• să nu existe dublă finanțare pentru aceleași cheltuieli eligibile, cu excepția studiilor preliminare și analizei de oportunitate, dacă nu sunt solicitate la finanțare;
• să respecte reglementările naționale și europene aplicabile privind eligibilitatea, achizițiile, egalitatea de șanse, dezvoltarea durabilă, informarea/publicitatea și ajutorul de stat.

CHELTUIELI ELIGIBILE

Se acordă sprijin pentru următoarele tipuri de cheltuieli:

• pentru ajutorul de minimis: costul total de achiziție al vehiculului cu emisii zero;
• pentru ajutorul de stat: costul suplimentar, reprezentând diferența dintre vehiculul cu emisii zero și un vehicul comparabil din aceeași categorie, conform standardelor UE;
• cheltuielile trebuie susținute prin documente justificative clare și verificabile

CHELTUIELI NEELIGIBILE

În cadrul prezentului apel nu sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli:

• taxa pe valoarea adăugată (TVA);
• cheltuielile care nu se încadrează în categoriile de costuri eligibile definite de schemă;
• aceleași cheltuieli eligibile finanțate din alte surse publice după semnarea contractului de finanțare.

DURATA MAXIMĂ DE IMPLEMENTARE

Perioada de implementare și de eligibilitate a cheltuielilor se încadrează între data depunerii cererii de finanțare și data preconizată de finalizare, fără a depăși 30 iunie 2030. Plata ajutoarelor se poate realiza până la 31 decembrie 2030.

Perioada de durabilitate este de 5 ani de la finalizarea implementării proiectului, interval în care beneficiarul nu poate înceta activitatea desfășurată cu bunul finanțat, înstrăina bunurile finanțate sau realiza modificări substanțiale care afectează obiectivele investiției.

DURATA MAXIMĂ DE IMPLEMENTARE

Pentru ajutorul de minimis, punctajul se acordă în funcție de dimensiunea întreprinderii: 80 puncte pentru microîntreprinderi, 70 puncte pentru întreprinderi mici și 65 puncte pentru întreprinderi mijlocii; se acordă suplimentar 20 puncte dacă etapa de fabricație/asamblare finală a vehiculului este realizată în Uniunea Europeană. La egalitate, prevalează acest ultim criteriu, apoi data și ora depunerii cererii.

Pentru ajutorul de stat, 70 de puncte sunt aferente valorii ajutorului solicitat per vehicul cu emisii zero, fiind avantajată valoarea cea mai mică; până la 10 puncte se acordă în funcție de ponderea kilometrilor parcurși pe teritoriul României, iar 20 puncte pentru fabricația/asamblarea finală în Uniunea Europeană. La egalitate, are prioritate proiectul depus mai devreme.

*Informații stabilite în baza Ghidului Solicitantului și a anexelor aferente publicate în versiunea consultativă

Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.

X
Bine ai venit!